Semnificatia "`prieteniei"......

...Stiu ca multi sunt dezamagiti de viata si de cei din jurul lor si nu mai cred in cuvantul "prietenie".Mi-as dori daca as putea cumva,sa le explic ca dezamagirea vine din noi insine,din dorintele si asteptarile noastre mult prea inalte pentru oamenii din jurul nostru,pentru oameni in general.De multe ori cand consideram ca avem un prieten bun ajungem la un moment dat sa ne bazam cu totul pe el,sau sa lasam toata povara vietii noastre pe el prin confesiuni...apoi se intampla ceva si cel mai bun prieten ne tradeaza...si simtim cum ne fuge pamantul de sub picioare,nu vom mai avea vreodata curajul de a ne increde in cineva.Problema este ca atunci cand ne-am aruncat cu capul inainte in relatia de prietenie,fiind sinceri,am pornit de la premisa ca putem astepta de la prietenul nostru tot ceea ce asteptam de la noi insine,si poate chiar un pic mai mult.De multe ori vedem in prietenul nostru un fel de "Dumnezeu"a carui menire este sa ne ajute...dar de fapt premisa corecta de la care trebuie sa pornim intr-o relatie de prietenie e ca prietenul nostru este un om,diferit de noi,cu viata,problemele si bucuriile lui,cu bun si rau,cu putere si slabiciuni.Niciodata un om nu va face rau asa din senin,fara sa i se fi facut si lui candva rau,dar,la un moment dat,sigur ne va gresi in vreun fel sau altul....
Pentru ca sa fim prieteni trebuie sa il pretuim pe celalalt,sa ne bucure prezenta lui,sa-i iertam toate greselile,pentru ca daca noi acordam incredere totala cuiva nu inseamna ca aceea persoana nu poate gresi niciodata,increderea noastra e un dar pentru persoana pe care o consideram prieten.
Mie prietenia mi se pare cel mai pretios lucru pe lumea asta,nu sper nimic altceva de la viata care se deschide in fata mea decat sa pot pretui oamenii care imi ies in cale,sa am parte de prietenie si prietenii,sa ma leg de oamenii,sa le cunosc gandurile si inimile si sa nu uit niciodata ca nu am nici un drept sa ii judec pe ceilalti,dar sa am minunatul privilegiu sa ma bucur de prietenia lor...